POEZIE
ÎNCEPUT DE DISCURS
|
|||||
|
OMUL BEZNEI
aspre astre-mi fripseră retina
m-am întors în scorbura din suflet
nu mă mai închin la raze – iar lumina
în zadar mototoleşte al său umblet
sunt vecin căţelului de-adâncuri
economisesc în cârtiţi noaptea
orb romantic – pipăi lumii soartea
de mi se-nglodează-n palme smârcuri
nu mă vezi – dar rădăcina vieţii
e în şuierul de şerpi şi-n târâtură
nu mă vrei – dar creşti umbra săgeţii
cu cât minţi – cu cât sporeşti în ură
...nu-ncerca să linguşeşti bureţii:
nu mai plâng nici dacă verşi oceanul
nu m-arăt nici de-nfrunzeşti ocheanul!
***
CICĂ PLOUĂ
m-au muşcat frunzele de mâini – îmi curg
prin palme balele lor furioase
verzi-înspumate – înveninate - grăbit
parfumate
cică plouă: margini de lume
margini de imensă răbdare
spontan – mi se aprind palmele şi
explodează : ţăndări de palme îţi dau să bei – când
ţi-e sete – după atâta dement - epuizant efort al
cerului de a ploua cu cenuşi - cu uitare
sălcie – searbădă – sinucigaşă uitare
grele – mustoase de ură – palmele mele-nfrunzite
zemoase – cum perele moi – înmuiate de
febra verii trecute – păstrată – cu spaimă sacră – în
palatele subterane ale fructelor: ochii mei
plesniţi de atâta coacere – răscoacere
tescuită înţelepciune – cu care-mi vopsesc
ţipător îmi
vopsesc - exasperarea
nu mai am niciun strop de
răbdare – nu mai am niciun strop de
zeamă de lume
o - zei nătângi – fructele mele nu plâng – fructele
mele vă blestemă şi în frescă vă zugrăvesc - ca pe
o noapte cu stele-explodate – lăţite vâscos
pe tipsiile cerului
...câtă ospitalitate neroadă – cleioasă - cosmică
recepţie de suflete
...cică plouă: sunt exasperările mele de
arbore singuratic – uriaş nemaivăzut arbore - în care
au năvălit – s-au azvârlit - terorizaţi mistic - spre a
se salva de
toamnă – toţi arborii verii
sunt lacrimile fierbând de
furie – ale ochilor mei larg – obscen de
larg căscaţi – precum
răsfrântele – cu toată carnea lor roşie sângerândă
indecentele vintre ale unei moarte lehuze
***
LA CRAMA CERULUI
galbene lacrimi tremură copacii
moartea se coace împroşcând cu sânge...
cotcodăcesc în turnuri prostănacii
iar un nebun în mânecă îşi plânge
a-nfipt cuţitul toamna pân' la os
îl scoate şi-l înfige iar – vârtos:
măcelărie de sublim e-n lume –
atât sublim – că toţi turbăm cu spume!
...iar soarele-mi ajunge ici - sub talpă
mi-e frică să rămân pe întuneric
grădina-a-ncremenit stupidă - calpă
furnici îmi conturează groaza – sferic...
...prelinge-Te Hristoase-n cer de rane
să văd serafi bolborosind din vrane!
***
ÎNCEPUT DE DISCURS
distinşi mârlani şi sfinte curve
voi funcţionaţi ca vomitiv:
umplând cu balegi bleaga urbe
treziţi în mine-un primitiv
smerind blenoragia voastră
cu snob potop de avuţii
cu sifilis - lepra
cea castă:
sunteţi model de măreţii!
nefericiţi broscoi de gloată
mă faceţi fericit în zloată:
orbit – pendulă-n
ştreang să mori
de preferat e tot ce mişcă
decât orfeul vost' de chişcă
decât delirul de putori!
***
Adrian Botez
|
|
||||
|
|
|||||